Nou în bibliotecă – octombrie 2020

Luna aceasta am reușit să mă organizez mai bine astfel încât să vă arăt ce cărți am primit. În articolul de azi Nou în bibliotecă – octombrie 2020 avem câteva cărți primite de la Libris.ro, Editura Litera și Editura Corint. De fiecare dată aleg cărți din categoria young adult sau fantasy pentru mine, iar pentru pitici povești sau caiete de lucru. Bineînțeles că am început deja să citesc cărțile, la Mai rece ca gheața de Jennifer L. Armentrout aveți deja recenzia pe blog. Sper ca până la sfîrșitul lunii să le termin pe toate. Dar, să nu mai lungesc vorba și să vă arăt ce cărți mi-am ales.

Nou în bibliotecă – Editura Corint

 

 

De la Editura Corint am primit Lupta, al treilea volum din Titanii de Jennifer L. Armentrout și Jack SpintecătorulCrimele din Whitechapel primul volum din Anchetele lui Audrey Rose de Kerri Maniscalco. Am așteptat cu mare nerăbdare Lupta, al treilea volum din Titanii de Jennifer L. Armentrout. Pentru că a trecut deja mai bine de 1 an și jumătate de când am citit  Puterea al doilea volum, o să reiau cititul primelor două volume. Astfel o să îmi amintesc toate detaliile și lectura o să curgă de la sine, fără să stau să mă gândesc la unele situații. Vouă nu vi se întâmplă să faceți asta când citiți mai multe cărți și trece o perioadă bună de timp între aparițiile volumelor?

Lupta, vol.3 – seria Titanii

Lupta continuă, căci Titanii par mai hotărâți ca niciodată să stârnească haos în întreaga lume. Între timp, folosindu-le puterile și nimicindu-l pe Atlas, Seth a devenit Ucigașul de Zei. Cu toții se tem de el sau îi pun la îndoială intențiile. Toți, mai puțin Josie, femeia care ar putea fi singura lui șansă de izbăvire. Îndrăgostită până peste cap, tânăra ar fi în stare de orice pentru a dovedi că Seth este de partea binelui.

Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel , vol.1 –  Anchetele lui Audrey Rose de Kerri Maniscalco

Audrey Rose Wadsworth, fiica unui controversat lord britanic, duce o viață dublă. Ziua, tânăra de doar 17 ani își împarte timpul între ceaiuri dansante, spectacole de circ și probe la croitoreasă. Seara, studiază în secret medicina și își ajută unchiul să facă autopsii. Când diabolicul Jack Spintecătorul începe să terorizeze întreaga Londra, ucigând femei nevinovate, Audrey Rose pornește o investigație pe cont propriu. Ancheta însă o va aduce în fața unor adevăruri greu de digerat, iar adolescenta va trebui să ia decizii care îi vor frânge inima.

 

Nou în bibliotecă – Libris

 

Nu există lună fără cărți de la Libris. Pe lângă romanele mele, întotdeauna comand și cele necesare piticului pentru școală, fie că este vorba de cărți de povești sau caiete de lucru. Am profitat de unele reduceri și i-am luat puștiului mai multe caiete de lucru pentru a putea să aprofundeze în timpul liber noțiunile învățate la școală. Un alt colet a conținut câteva cărți de povești și două romane pentru mine. Știți că mie îmi place să citesc serii, dar să le și găsesc pe toate, nu să aștept apariția volumele de la un an la altul. Elias și spioana Cărturarilor este una dintre seriile începute recent, așa că am luat și următoarele două volume: O torță în noapte și Moartea la porți de Sabaa Tahir. Abia aștept să le citesc.

 

 

 

O torță în noapte, vol. 2 – Elias și spioana Cărturarilor

Elias și Laia fug ca să scape cu viață. Soldații sunt pe urmele lor în timp ce părăsesc Serra și se îndreaptă spre adâncurile Imperiului. Laia vrea să-și salveze fratele din Închisoarea Kauf, iar Elias vrea să o ajute, chiar dacă își pune viața în pericol. Însă situația lor este cruntă pentru că pe urmele lor sunt mulți inamici hotărâți să-i omoare pe amândoi.

Moartea la porți, vol.3 – Elias și spioana Cărturarilor

Helene Aquilla, Sfrânciocul, e asaltată din toate direcțiile. Împăratul Marcus, bântuit de propriul trecut, devine tot mai instabil mental, torturându-și, crud, soția. În vreme ce Helene caută să țină departe de ei întunericul ce se apropie, viața surorii sale și a tuturor celor din Imperiu atârnă de un fir de păr.
Departe, spre est, Laia din Serra începe vânătoarea: il caută, neobosită, ce cel ce-și spune Zburatorul. Iar pe tărâmul aflat undeva între cei morți și cei vii, Elias Veturius abia începe să înțeleagă ce sacrificiu a făcut.

Nou în bibliotecă – Editura Litera

 

Săptămâna trecută am profitat de oferta Litera50, adică am folosit codul și am rimit reducere 50% din valoarea comenzii. Cum nu se putea mai bine , pentru că abia așteptam să îmi achiziționez volumele Mai rece ca gheața și Până la ultima suflare din seria Apocalipsa elementelor de Jennifer L. Armentrout. Pe lângă acestea mi-a luat și Fiul Timpului, un roman din universul Cartea pierdută a vrăjitoarelor de Deborah Harkness.

Mai rece ca gheața, vol. 2 – Apocalipsa elementelor de Jennifer L. Armentrout

Deja am citit această carte, mi-a plăcut foarte muuuuuult și găsiți recenzia AICI , așa că nu vă ma spune despre ea. Găsiți recenzia pe blog și aflați de acolo ce se întâmplă.

Până la ultima suflare, vol. 3 – Apocalipsa elementelor de Jennifer L. Armentrout

Sfâșiată între două lumi și doi băieți diferiți, Layla nu are nicio certitudine, cu atât mai puțin aceea a supraviețuirii, mai ales după ce o înțelegere mai veche revine în prezent și îi bântuie pe toți. Dar uneori, când secretele sunt pretutindeni și adevărul pare greu de recunoscut, trebuie să-ți asculți inima, să alegi de care parte să fii… și apoi să lupți din toate puterile.

Fiul Timpului, roman din universul Cartea pierdută a vrăjitoarelor de Deborah Harkness

Mi-a plăcut extraordinar de mult seria Cartea pierdută a vrăjitoarelor, iar când am văzut acest roman nu am stat deloc pe gânduri înainte de a-l pune în coșul de cumpărături. Abia aștept să-i vină rândul să revin în lumea vrăjitoarelor.

O poveste de iubire plină de pasiune și o explorare fascinantă a puterii tradiției și a posibilităților de a aduce nu doar schimbarea, ci chiar o revoluție, Fiul timpului aduce laolaltă construcția de lumi supranaturale și dragostea mocnită care au făcut ca trilogia Cartea pierdută a vrăjitoarelor să aibă un succes uriaș.

 

Related Post

13 Replies to “Nou în bibliotecă – octombrie 2020”

  1. Wowww 🙂 cate carti superbe ti-ai luat. Sa ai spor si relaxare la citit 🙂 ai niste titluri extrem de interesante pe acolo.

  2. Cartile pentru cei mici ma tenteaza tare pe mine. Le-as cumpara si eu ca sa le dau de lucru copiilor sotului meu atunci cand mai vin in vizita, sa nu fie totul numai o joaca, sa mai si invete ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *